Cu multa, foarte multa vreme in urma, incat nimeni n-ar putea spune: "imi amintesc", ci doar: "mi s-a povestit", cerul se afla atat de aproape de pamant, de parea ca luna si stelele umbla cu piciorusele lor de lumina peste dealuri, ori coboara zbenguindu-se prin vai.
Pe timpurile acelea minunate nu erau cunoscute, de buna seama, noptile. Cele 24 de ore ale zilei erau stralucitoare ca niste faclii: vreme de 12 ore, felinarul cel mare si rosu, soarele, raspandea neobosit lumina si caldura, caldura si lumina, iar in celelalte 12 ore luna si stelele isi aprindeau minunatele lor luminite.
Totul era stralucire pe atunci; drumurile si gradinile erau luminate, casele si muntii de asemenea. Dar cum totdeauna se intampla si ceva rau, altfel nu s-ar ivi povestile, se nimeri ca tocmai atunci, in Haiti, se petrecu ceva rau de-adevarat. Traia acolo o negresa, pe nume Candida-Maria, dar, ca sa fim drepti, nu asta era partea rea, nici n-ar fi avut de ce sa fie, dar...si aici vine acel "dar", inchizand in el tot raul: negresa Candida-Maria era lunga, lunga, mai lunga decat cel mai inalt ulm, asa ca o clopotnita, ori ca muntii cei mai semeti. N-ar fi insemnat insa nimic rau, daca biata Candida-maria n-ar fi fost mereu suparata si infuriata. Si avea si de ce sa fie asa. Niciodata nu nimerea un pantofar cara sa-i poata face pantofi pe masura ei, si nici un fel depanza nu-i ajungea de-o rochie. Unde mai pui ca se mai intampla ceva si mai ingrozitor: fiindca era asa lunga, vantul din inaltul cerului ii desfacea cositele, iar norii i le imprastiau, incalcindu-i-le. Cu rabdare, Candida-Maria isi pieptana iar parul negru, si-l impletea in doua cosite, si legandu-le cu panglici purpurii, apoi le strangea in forma de melci, unul la dreapta, altul la stanga, peste urechi. Nu sfarsea ea bine, ca iar venea vantul si dintr-o suflare ii smulgea panglicile, varandu-si degetele lui ascutite si neastamparate prin suvite, si i le incurca ingrozitor. Apoi, ca si cum asta nu era de ajuns, veneau norii si ii acopereau ochii, murmurandu-i in urechi fel de fel de soapte, care o faceau sa-si iasa din fire.
Atunci Candida-Maria cauta pe dibuite matura, si furioasa, incepea sa loveasca in dreapta si in stanga, pana cand vantul si norii se speriau de-a binelea si fugeau hat departe, ca sa scape de mania fetei.
Harjoana asta se repeta zi de zi, mai ales catre seara, cand vantul dinspre munte prindea sa suiere printre nori. Biata Candida-Maria credea ca-si pierde mintile de deznadejde. Blestematul de vant i se strecura printre suvitele ei pieptanate jucandu-se cu ele, i le invartejea, iar norii isi intindeau naframa lor alba, inghetata, peste ochii fetei. Candida-Maria plangea, dadea din maini in toate partile si, in cele din urma, in culmea furiei, prindea matura de coada si incepea sa izbeasca cu ea in nori si sa loveasca fara mila vantul.
Loviturile de matura se auzeau rapaind pe obrajii norilor si pe spinarea vantului, pana cand, intr-o zi, se intampla ceea ce avea sa se intample:
Candida-Maria isi pierdu pana intr-atat rabdarea, incat, scoasa din minti de glumele proaste ale norilor si ale vantului, intrecu masura cu loviturile. Chiar si cerul, vesnic linistit si albastru, se facu galben, se sperie si incepu sa se dea inapoi, ca sa scape de loviturile manioase ale negresei. Si se trase asa de mult inapoi, ca ajunsese departe, sus de tot, acolo unde se afla si acum. De buna seama ca isi lua cu el si comoara lui de stele, si se povesteste ca, de atunci incolo, dupa ceasurile de lumina, s-a pogorat peste pamant intunericul. Stelele lumineaza mereu, scanteind, din inltul cerului, dar stralucirea lor e indepartata. Cand apune soarele si se ivesc primele stele, e semn ca ziua e pe sfarsite si incepe noaptea.
De atunci, cand se lasa noaptea, drumurile si marea, livezile si casele au ramas in intuneric. Iar oamenii, ca s-alunge bezna, au nascocit primele lampi.
(HAITI)
Whether is about the naive umbrella, the jelly hat :) or the sketches dryer, we wanted to underline through design the free spirit of Ummagumma concept.
